|
|||||||||||
SPONSORI
|
|
PARTENERI
|
|||||||||
|
Judetul Iasi a devenit capitala sporturilor cu motor din Romania. Astazi va debuta Raliul Iasi 600 Prista Oil, ultima etapa din cadrul Campionatului National de Raliuri. Pentru al doilea an consecutiv, judetul Iasi are astfel onoarea de a gazdui o competitie de mare amploare, care va aduce in orasul moldav tot ce are mai bun Campionatul romanesc de Raliuri. Astazi, cu incepere de la ora 8.30, intre satele Poiana si Slobozia va avea loc, in premiera in acest an competitional, o sesiune de teste care ofera posibilitatea pilotilor de a se antrena pentru ultima confruntare din acest an si totodata de a-i premia pe cei care i-au sustinut in acest an. Shakedown-Dunlop este o sesiune de teste oficiala, organizata in vederea setarii corespunzatoare a masinilor de concurs, in functie de particularitatile traseului de la Iasi. Traseul pentru teste este inchis circulatiei publice, este asigurat cu efective de politie si jandarmi si dotat corespunzator cu ambulanta, pompieri si masina de tractare-remorcare, functionand practic ca o proba speciala din raliu. Numarul de treceri nu este limitat, concurentii avand posibilitatea de a parcurge proba in intervalul orar 8.30 - 14.30, ori de cate ori doresc si pana considera ca au ajuns la o setare corespunzatoare a masinii de concurs. Aproximativ 40 de piloti s-au inscris pana ieri seara pentru Shakedown Dunlop. De asemenea, maine, incepand cu ora 12.00, pilotii ce se vor alinia la startul Raliului Iasi 600 Prista Oil vor fi prezentati de George Vintila, DJ Ivan si Cosmina Pasarin si insotiti la poarta de start de Iepurasii Playboy. Muzica si sunetul masinilor de raliu vor anunta inceputul unei competitii la turatie maxima. Completand seria elementelor noi in cadrul Raliului Iasi 600 Prista Oil, show-ul realizat de echipajele participante la aceasta etapa de raliu va fi urmat de un concert extraordinar. Acesta va anunta castigatorii ultimei etape din sezonul competitional 2008. Iesenii care vor fi prezenti la concert vor avea parte de multe surprize din partea organizatorilor. Modele de top, purtand colectii semnate Catalin Botezatu vor da o nota de stil si eleganta unui eveniment puternic, al unor oameni puternici ce conduc in conditii extreme. Nici iesenii iubitori si admiratori ai motorsportului nu vor pleca acasa cu mana goala. Corturi speciale vor fi amplasate in parcul de service, la Shakedown Dunlop si la Superspeciala Prista Oil pentru a oferi publicului amintiri ale participarii lor la Raliul Iasi 600 Prista Oil. Postere, postcard-uri, tricouri, baloane si stegulete vor fi oferite de 4 fete, reprezentante ale organizatorilor. Un numar de aproximativ 80 de jandarmi ieseni vor asigura masurile de ordine publica la ultima etapa a Campionatului National de Raliuri. Jandarmii vor asigura ordinea publica pe timpul competitiei sportive, in locurile unde exista posibilitatea sa fie spectatori sau trecatori de-a lungul traseului de concurs, sectorul unde vor actiona jandarmii fiind de aproximativ 50 de kilometri. "Buna desfasurare a competitiei depinde si de spectatori, pe care ii rugam sa respecte urmatoarele reguli: sa nu intre in locurile interzise pentru public, sa nu depaseasca zonele marcate si ingradite. De asemenea, in cazul defectarii unei masini de concurs, sa nu intre pe traseu, deoarece din spate vin alte masini de concurs din minut in minut. In plus, nu au voie sa stationeze in exteriorul virajelor deoarece orice viraj poate fi fatal si este interzis sa iasa de pe probele speciale, inainte de trecerea masinii oficiale marcata cu insemnele «OOO»", se arata intr-un comunicat de presa al Jandarmeriei Iasi." Sursa: Buna Ziua Iasi |
|||||||||||
|
|
|||||||||||
© 2008 raliuliasului.ro - Toate drepturile rezervate |
|||||||||||